Judo la școală prin prisma copiilor

În urma concursului de desen desfășurat în decursul a două săptămâni, începând din 20 aprilie până în 4 mai, EJU a primit 176 de desene de la 162 de participanți reprezentând 11 țări: BLR, BUL, CRO, CZE, FRA, LAT, LTU, LUX, MDA, POR și RUS. Alegerea doar a câtorva desene preferate a fost un proces extrem de dificil pentru juriul alcătuit din vicepreședinți EJU, directori de marketing, educație și arbitraj, campioni de judo, experți și reprezentanți ISF, fiind nevoie de extinderea termenului pentru votare. Tinerii artiști cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani și-au exprimat pasiunea și aprecierea față de judo și antrenori, prietenii judocani. Aceștia au scos în evidență judoul și valorile olimpice aplicate în viața lor.
 Vicepreședintele EJU, expertă renumită IJF, cu gradul Dan 8, dna Jane Bridge și-a împărtășit gândurile: „Mi-a făcut o deosebită plăcere să-mi amintesc de modul în care copiii pot exprima mesaje atât de emoționante și pline de semnificație chiar și prin cele mai simple linii și forme. Mi-a plăcut și să văd influența pozitivă a judoului asupra vieții acestor copii și modul în care aceasta a fost ilustrată în toate desenele minunate pe care le-am primit. Felicitări tuturor celor care au depus efort și ne-au trimis desene! Sper că acest concurs v-a plăcut la fel de mult cum ne-au plăcut și nouă desenele trimise.”
 Pentru că fiecare concurs trebuie să aibă câștigători, pe baza punctajelor acordate de juriu, au fost aleși într-un final următorii câștigători, cu 5 premii în fiecare grupă de vârstă:
 
 Grupa de vârstă U8:
 Primul loc – desenul N19 – Zlata PROTSENKO, 5 ani
 Al doilea loc – 2 câștigători – desenul N4 realizat de Anton OGRYZKOV, 5 ani, și desenul N67 realizat de Yaroslava BORISOVA, 4 ani
 Al treilea loc – 2 câștigători – desenul N41 realizat de Rita MAZINA, 7 ani, și desenul N117 realizat de Timur AKIMOV, 8 ani

Primul loc

Zlata PROTSENKO, 5

Al doilea loc

Anton OGRYZKOV, 5

Al doilea loc

Yaroslava BORISOVA, 4

Al treilea loc

Rita MAZINA, 7

Al treilea loc

Timur AKIMOV, 8


 
 Grupa de vârstă O9:
 Primul loc – desenul N2 realizat de Timofey BYKOV, 11 ani
 Al doilea loc – desenul N150 realizat de Matěj Maráček, 12 ani
 Al treilea loc – 3 câștigători – desenul N144 realizat de Andrija Tomić, 10 ani, desenul N57 realizat de Ivan YARMASH, 11 ani, desenul N142 realizat de Nikita SINTYUREV, 11 ani.

Primul loc

Timofey BYKOV, 11

Al doilea loc

Matěj Maráček, 12

Al treilea loc

Andrija Tomić, 10

Al treilea loc

Ivan YARMASH, 11

Al treilea loc

Nikita SINTYUREV, 11


 
 Echipa EJU va lua legătura cu familiile câștigătorilor pentru a organiza livrarea.
 
 Felicitări și mii de mulțumiri tuturor participanților! Spectatorii vă vor rămâne întotdeauna recunoscători pentru emoțiile și mesajele împărtășite în comunitatea noastră de judo!